Cronica unei ture in noapte.

DKW

Active Member
Înscris
25 Ian 2018
Mesaje
31
Puncte
8
Locație
Bucuresti
S-o luam in ordine cronologica:
-ora 16:10, suna telefonul, "trebuie sa aduci o motocicleta la Sibiu, un 1200 LC"... Astept sa se termine programul de la munca, nu se intampla minunea, trebuia terminata lucrarea la o masina. Se face ora 19:15, se receptioneaza lucrarea, sar pe scuter si fuga la garaj sa iau motorul si sa o tai spre Sibiu.
-ora 19:45, plec de la garaj calare pe GS.
-ora 20:15, am reusit sa ies pe autostrada.
-ora 21:05 trec de Pitesti.
-0ra 21:20, iau ploaia in plin inainte de Lintesti. Ma opresc intr-o benzinarie, trag motorul sub o copertina, bag o tigara si o juma' de energizant, si hai sa sun sa aflu unde trebuia lasat motorul in Sibiu. Surpriza , telefonul nu este...(aveam sa aflu a 2-a zi ca il uitasem la garaj). Planul de rezerva, scot telefonul de back-up si, surpriza iar, baterie 4%, adica exact cat sa dau un SMS ca sunt intreg, bla-bla... Incarcator nu aveam, in benzinarie nu gasesti d-astea specifice BMW, deci cum este mai bine. Mai bag o tigara si restul de energizant si o cafea, ma apuc sa sterg farul de mazga luata de pe drum si constat ca de fapt aveam si lumina, astept sa treaca ploaia, sau macar cat sa nu ma faca iar leoarca, ma sui pe GS-u si dai bataie. Fix 10 minute. Inainte de curbele de la Dedulesti iar intru in ploaie, si o tin asa pana aproape de Rm Valcea.
-ora 22:10, trec fericit de Rm Valcea si ma intind spre Sibiu, hotarat nevoie mare sa recuperez ceva timp, dar linia continua, TIR-urile si udatura de pe jos nu prea sunt de ajutor in planul meu.
-ora 22:45, trec de Cainenii Mari si, surpriza serii, o mandrete de coloana ce se intindea deloc promitator. Vad ca pe contrasens este liniste, si cu (inserati numele zeului favorit aici) inainte, o iau catinel pe langa cei stationari. Toate bune si frumoase pana ajung in dreptul unui motel pentru TIR-isti, un istet a vrut sa intre in rand in coloana in asteptare si bloca elegant contrasensul. Il ocolesc gentil prin parcarea de camioane si ma intind iar la drum pe contrasens pana cand incep sa apara masini si de pe contrasens. Ma repliez pe unde pot, lumea amabila cu un idiot imi face loc, care cum poate, intre timp incepe iar ploaia...
-ora este irelevanta, prind o pauza in care se misca si coloana si ma deplasez cu a 1-a si ambreiaj patinat inca vreo 500 de metri, si iar stop.Prives contemplativ peisajul din jurul meu si ma hotarasc, imi bag picioarele, trebuie s-o iau din loc. Si m-am apucat de crosetat, nu mult, ca si pe contrasens se formase coloana. Si a urmat cea mai stransa strecurare printre coloane, Ploaia inca nu se oprise, GS-ul maraia ca-l tin strunit, eu eram ud pana in adancul sufletului. Mai cu ambreiaj patinat, mai cu picioarele pe jos, asa am parcurs 1 km si ceva, pana am gasit cauza blocajelor, o lucrare de toata frumusetea, d-aia cu semafor...
Scap de zona infama si dai bataie, dar mai cu limite, spre Sibiu. Ma grabeam, eu si restul soferilor.
-ora 23:40, opresc intr-o alta parcare pentru camionagii, mai sudez 2 tigari si mai rad un energizant, apoi sus in sa si mai departe spre Sibiu. Hainele se usuca pe mine din mers, deja lasam in urma un miros ca de javra uda, dar nu mai conta.
-ora 00: 35, ajung la destinatie, parchez motorul si o tai catre camera, a 2-a zi urma sa ma intorc cu alt motor.

Si-acum impresiile lasate de motor, un LC din 2016:
-trage frumos, aportul electronicii isi face simtita prezenta din plin, dar la un regim de mers absolut normal nu prea se simt cei 10-15 cai in plus. La 3500 rpm toarce ca o pisicuta. Daca dai in el ca dusmanu', ridica nasul chiar si in a 5-a, dar il tempereaza electronica.
-cutia de viteze se simte ca a fost revizuita nitel fata de variantele 2013-2015.
-Shift Assist-ul merita toti banii, am "reusit" niste schimbari de treapta mai neinspirate si m-a scos din rahat cat se poate de elegant.
-TC-ul este de mare ajutor cand drumul este plin de apa, nisip si pietris fin, si iti mai taie din avant cand esti pe cale s-o comiti.
-ciclistica este ok pentru fente rapide, dar nu la viteza mica, are o usoara tendinta de a inoda fata. La viteza mare se aseaza frumos pe trasa, daca te tin nervii poti sa-l inclini pana raschetezi cu crash bar-ul (sau cilindrii) pe asfalt.
-suspensiile cam tari pentru un enduro-touring, indiferent de setare. Un upgrade de la Ohlins, WP sau Wilbers cred ca ar rezolva acest aspect.
-saua confortabila, dar se poate si mai bine. Pe drum drept mi-a creat un usor disconfort, dar pe curbe a fost altceva, stand grupat "pe rezervor", decupajul seii ajutandu-ma sa-mi modific rapid pozitia. Probabil o sa de la Touratech ar schimba acest aspect.
-crash bar-ul de fabrica are o forma cam neinspirata, in rest pare destul de robust.
-luminile, farul ala pe led merita toti banii, mai ales cand mergi noaptea si gasesti d-astia de merg doar cu faza lunga sau luminile de ceata, un flash scurt (sau mai lung) si i-ai potolit.
La capitolul reprosuri, blocul de comanda de pe stanga, zici ca-i joystick de playstation, prea multe comenzi si te incurci in butoane, butonul de semnalizare pus intr-o pozitie usor neinspirata, prefer vechiul sistem de semnalizare, si unghiul de la furca. De gustibus.
In concluzie, o motocicleta misto, capabila de multe, confortabila, consum decent la un regim de mers linistit, eu am avut un consum de 17 litri la un traseu de 274 km. In ciuda drumului in sine, nu am fost rupt de oboseala, cum am fost a 2-a zi dupa drumul de intoarcere cu un 700 GS. Daca ar fi sa repet figura, tot pe un 1200 as face-o, este un motor relativ "maleabil" si usor de intuit in reactii, este genul de motor care se simte bine cand este alergat.
 
Sus